Categorie: Interviu

De ce sărbătorim Ziua Bucovinei la 28 noiembrie?

Deși abia în anul 2015 Parlamentul României a proclamat legea prin care 28 noiembrie a fost desemnată Ziua Bucovinei, cu mult înainte de această dată de organizau manifestări dedicate Bucovinei pe 28 noiembrie. Istoricul Ștefan Purici, originar din Bucovina de Nord, explică în cele ce urmează de ce a fost aleasă ziua de 28 noiembrie …

Read More

Modelul American de organizare comunitară. Interviu cu mentorul unui program pentru Europa de Est

Lewis Finfer este profesor la Universitatea Harvard din Statele Unite ale Americii, unde predă un curs despre organizare comunitară și dezvoltarea societății și mentor într-un program de schimb de experiență finanțat de Departamentul de Stat din SUA, creat pentru societatea civilă din Europa de Est. S-a aflat pentru câteva zile în România, iar în județul …

Read More

Spectacole altfel la Festivalul Păstrăvului de la Ciocănești

În cadrul Festivalului Păstrăvului de la Ciocănești, iubitorii de muzică din mai multe genuri au avut parte de concerte pe toate gusturile, de la spectacole folclorice susținute de mai mulți artiști de muzică populară, reprezentații folk, un altfel de spectacol de muzică clasică, dar și un concertul susținut de Liviu Teodorescu Band.

Read More

Propunerile ALDE pentru pensionari

Read More

Ziua europeană a drepturilor pacienților

18 aprilie este Ziua europeană a drepturilor pacienților, o chestiune de interes general privind o stare în care ajungem cu toții mai devreme sau mai târziu. Cât de bine reprezentate în legislația românească și cât de respectate ne sunt drepturile, am încercat să aflăm dicutând cu vicepreședintele Asociației Pacienților MIELOPRO, Radu Ianovici. O face în …

Read More

Tristan Tzara – De la Moinești, via Cabaret Voltaire, la universalitate

România începe să se trezească, să devină tot mai atentă la valorile pe care le-a ignorat zeci de ani și pe care aproape le pierduse. După Constantin Brâncuși, a venit rândul lui Tristan Tzara, românul care a pus bazele dadaismului, dar pe care-l găsim în dicționarele de specialitate ca scriitor francez. Tristan Tzara, de la …

Read More

Spre succes via Oxford

E suficient să afli despre cineva că e student la Oxford ca să știi că face parte din elită. Este însă nedrept să nu afli cum a ajuns acolo, cât de greu a fost drumul și care e secretul performanței sale. Ne-a explicat cum e să fii printre cei mai buni din lume tânărul sucevean …

Read More

Avem nevoie de teatru? Aceasta-i întrebarea…

27 martie este Ziua Mondială a Teatrului și din fericire, putem marca momentul și la Suceava. Avem un teatru în curs de organizare, avem proiecte și strategii, ceea ce ne va schimba în bine, viața noastră de zi cu zi. Despre nevoia de teatru și bucuria de a avea unul este ediția din aceasta săptămână …

Read More

Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112

România se situează printre țările europene cu cei mai buni timpi de reacție și o acuratețe sporită în a localiza apelanții la numărul unic de urgență 112. Și totuși, de multe ori, cetățenii găsesc motive de nemulțumire, fără să știe care sunt procedurile și ce se întâmplă de fapt în timp ce solicită ajutor la …

Read More

A.S.A.P., beneficiile unei culturi asociative

Aproape fiecare localitate din țară este înfrâtită cu una sau mai multe din străinătate. Astfel de parteneriate rămân adesea doar pe hârtie, pentru că totul depinde, până la urmă, de oameni. Un exemplu rar, de bune practici, îl constituie parteneriatul dintre Iacobești și comuna francezș Sevrier care funcționează de un sfert de secol. Cum s-a …

Read More