Crucea Roșie Suceava a făcut o nouă donație, de data aceasta materialele fiind trimise în sprijinul celor din Câmpulung Moldovenesc. Donația, în valoare totală de 26.500 lei, a fost făcută Secției de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului din Câmpulung Moldovenesc și Centrului de vaccinare împotriva Covid-19 din aceeași localitate. Potrivit lui Cornel Dediu, președinte Crucea Roșie Suceava, ajutorul a constat în măști, combinezoane și viziere de protecție, mânuși de unică folosință, dezinfectanți pentru mâini și suprafețe.
