Primarul Sucevei, discuții la sediul Băncii Mondiale din România

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a avut discuții la sediul Băncii Mondiale din România, în legătură cu Dezvoltarea urbană sustenabilă pentru perioada de dezvoltare 2021-2027. Au participat la această dezbatere reprezentanți ai autorităților locale, ai agențiilor de dezvoltare, ai ministerelor. Primarul Sucevei a susținut folosirea ca instrument de finanțare, în exercițiul financiar european următor, conceptul ITI-Investiții Teritoriale Integrate. ”Acestea au fost și sunt folosite în Polonia și au accesarea de fonduri foarte bună, cu care putem promova proiecte în Asociația Moldova se Dezvoltă și în Zona metropolitană Suceava”, a declarat Ion Lungu. Potrivit acestuia, unul din proiectele care pot fi finanțate în conceptul Băncii Mondiale este Ruta ocolitoare nr. 2, care va devia traficul către Botoșani, pe direcția: European 85 – Cumpărătura -Ipotești-Tișăuți-Salcea. Acest proiect a ieșit câștigător în urma consultărilor făcute de către Banca Mondială, iar valoarea, conform proiectului realizat de municipalitate, este de aproximativ 40.000.000 €. ”Pe o simulare făcută de Banca Mondială, Zona funcțională Suceava ar putea primi, în exercițiul financiar 2021-2027, suma de 185.416.313 €, din care în municipiul Suceava 140.278.476 €”, a declarat Lungu.

Add your comment

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.